La data de  02 iulie a.c., în jurul orei 21:40, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității Râmnicelu.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •