Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii și cei ai Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul efectivelor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brăila și Galați, au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiile Brăila și Galați, în urma cărora au pus în executare 2 mandate de aducere pentru continuarea cercetărilor, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de proxenetism în formă continuată.
În cauză sunt vizați 2 tineri, unul de 26 de ani, din județul Galați și celălalt de 21 de ani, din Brăila, cercetați de polițiști după ce în perioada iulie – noiembrie 2022 ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o minoră în vârstă de 16 ani, facilitând activitatea acesteia prin asigurarea clienților.
În cadrul perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri de interes în cauză.
În urma activităților investigative și a probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.
În cursul zilei de joi, 12 ianuarie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă. Astfel că, pe numele tânărului de 26 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Perchezițiile au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Soluția pe scurt a judecătorilor de la Judecătoria Turda în cazul brăileanului a fost:
”În temeiul art. 227 alin. 2, raportat la art. 211 din Codul de procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de inculpatul A E-G, , începând cu data de 12.01.2023. În temeiul art. 215, alin. 1 din Codul de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului A E -G respectarea următoarelor obligaţii: – să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; – să informeze de îndată Poliţia Municipiului Câmpia-Turzii sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la Poliţia Municipiului Brăila conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În temeiul art. 215, alin. 2 din Codul de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului A E -G respectarea următoarelor obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; – să nu se apropie de persoana vătămată N M A şi să nu comunice în nici un fel cu aceasta; Supravegherea respectării obligaţiilor care-i revin inculpatului A E -G , pe durata controlului judiciar, se va face de către Poliţia Municipiului Brăila. În temeiul art. 215, alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului A E -G că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 227, alin. 1 din Codul de procedură dispune punerea în libertate a inculpatului A E -G , dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Onorariul apărătorului din oficiu avocat A P , în cuantum de 340 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275, alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.”
