Luni, 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că pe DN 2B, la intersecția cu DJ 203, a avut loc un accident rutier.
Din primele date de la fața locului se pare că, un bărbat de 77 de ani, din comuna Dudești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 203, dinspre localitatea Ulmu, la intersecția cu DN 2B, ar fi pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul ce se deplasa pe DN 2B, dinspre Buzău către Brăila, condus de un bărbat de 36 de ani, din județul Buzău. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi șoferi și a unei pasagere din autoturismu condus de bărbatul din Dudești, de 35 de ani, din județul Constanța. Cei trei au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Celor doi șoferi urmează a le fi recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât nu au putut fi testați la fața locului cu aparatul etilotest din cauza rănilor suferite.
În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
