Actualitate

Trei dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

Trei dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 19 decembrie  a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii brăileni l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Buzăului către Calea Călărașilor.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,79 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 23.45, polițiștii  l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B intersecție cu Șoseaua de centură.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,60 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În cursul zilei de duminică, 20 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii  l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din mun. Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua de centură spre strada George Enescu.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,72 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •