Marți, 08 iulie a.c., în jurul orei 18:00, în Cartierul Vidin, jandarmii aflați în timpul executării serviciului de patrulare au identificat 3 bărbați cu vârstele de 22, 29 și respectiv 31 de ani, care la vederea autospecialei de jandarmi au manifestat un comportament suspect, ceea ce a atras atenția echipajului.
În urma interceptării și efectuării controlului preventiv asupra acestora, și a controlului autovehiculului în care se aflau, au fost găsite 3 pungi transparente ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-gălbui sub formă de mugur. Doi dintre cei trei bărbați aveau asupra lor câte o pungă cu substanța sus menționată, iar la controlul autovehiculului, șoferului i-au fost găsite o pungă similară cu a celorlalți și un grinder de culoare roșie ce conținea urme de substanță vegetală aflat în torpedoul mașinii.
Persoanelor în cauză le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale conform Legii 143/2001 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
”Consumul de substanțe interzise afectează grav sănătatea și poate avea consecințe devastatoare asupra vieții personale, sociale și profesionale“, transmit jandarmii brăileni