Marți, 20 ianuarie 2026, la ora 18:26, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor unei persoane surprinse de trenul București Nord-Iași, ce urma să gareze în gara Buzău.
La sosirea echipajelor de intervenție, victima – un tânăr în vârstă de 16 ani – se afla pe peron, fiind extrasă anterior de către cetățeni. Persoana a fost evaluată medical. Aceasta era conștientă și cooperantă, prezentând traumatism cranio-facial cu plagă, precum și traumatism toracic.
Echipajul SMURD i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior tânărul fiind transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
