Luni, pe 20 iulie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă.
Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu prin faţa schimbată în lumina lui Hristos. În viaţa lor pământească, ei nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.
În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.
În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură. Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. Tot de Sfântul Ilie, românii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.
Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.
În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.
Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală. În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.