Silviu Mares 22 decembrie 2020

D.J.S.T. Brăila a finalizat programul de acordare a unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă demarat de Ministerul Tineretului şi Sportului la nivel naţional, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr.157/2020 şi a normelor reglementate de Ordinul de ministru Nr.1199/2020.

Tichetele voucher au sosit la Brăila şi vor fi distribuite în cel mai scurt timp cluburilor solicitante. Reamintim că fiecare voucher sportiv are valoarea de 300 de lei şi este destinat achiziţiei de echipamente sportive individuale” a precizat Mircea Cărbunaru, consilier superior în cadrul DJST Brăila.

În urma aplicării programului, în Brăila vor beneficia de acest mijloc de susţinere un număr de 316 copii, născuți în anii 2005-2014. Aceștia provin de la 11 structuri sportive: C.S.M. Brăila; L.P.S. Brăila; A.C.S. Comunal Cazasu; A.C.S. Minerva Brăila; A.C.S. Shogun Brăila; A.C.S. Sport-Plus Brăila; C.S. Atlas; C.S. Dumi Gym Ianca; C.S. Micul Prinţ Brăila; C.S. Vispo Brăila; H.C. Dunărea Brăila, şi sunt legitimaţi la 11 ramuri de sport: atletism, box, culturism şi fitness, fotbal, handbal, judo, karate, şah, tenis, triatlon, volei.

Handbalul brăilean, reprezentat prin solicitanţi de la L.P.S. Brăila şi H.C. Dunărea Brăila, are cea mai bună absorbţie a acestei forme de sprijin financiar cu un număr de 180 de solicitări de tichete voucher. Alte ramuri sportive cu o absorbţie relativ bună au fost: atletismul (40 solicitări), karate (19 solicitări), box (17 solicitări), fotbal, şah şi volei (câte 15 solicitări).

Comentarii