
În noaptea de marți spre miercuri, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Bărăganul, a luat decizia de a-şi încheia socotelile cu viaţa.
Tânărul a fost găsit cu ştreangul de gât, chiar de femeia alături de care trăia în casă. În noaptea de marți spre miercuri, la ora 1.00, o femeie în vârstă de 30 de ani din comuna Bărăganul a sesizat prin apel la numărul de urgenţă 112 faptul că l-a găsit pe tânărul cu care trăia spânzurat în locuinţă.
Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au constatat că victima nu prezenta urme vizibile de violenţă, în afară de cele produse de ştreangul din jurul gâtului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, fiind totuşi vorba despre o moarte suspectă.
Tânărul trăia într-o casă dărăpănată, din cauza sărăciei şi a lipsei veniturilor. Locuitorii din comună cred că sărăcia în care trăia ar fi motivul care l-a determinat să recurgă la acest gest.
