
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident produs marți în jurul orei 13.00 pe Calea Calarasilor, în dreptul Complexului Comercial ”Pistruiatu’”.
Un șofer, în vârstă de 30 de ani, care încerca să intre de pe strada Radu Negru pe Calea Călărașilor, nu a acordat prioritate atunci când a intrat pe drumul cu prioritate și s-a ciocnit un alt aututorism, condus de R. dănuț (51 de ani), care circula regulamentar dinspre ”Gospodina” către strada Milcov, care a ricoșat într-un alt autoturism care circula pe sens opus și aștepta să poată intra pe strada Radu Negru.
R. Neagu, în vârstă de 71 de ani, șoferul care aștepta să intre pe strada Radu Negru, a fost rănit ușor, primind îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind transportat la spital, fără a rămâne internat. În schimb autoturismul avariat a fost ridicat de o altă mașină dotată cu remorcă de transport vehicule.
Toţi conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.