Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila anunță demararea procesului de recrutare a candidaților pentru participarea la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie–august 2026.
Pentru anul de învățământ 2026–2027 sunt disponibile:
• 122 de locuri la programe universitare de licență,
• 40 de locuri pentru maiștri militari,
• 35 de locuri pentru subofițeri,
• 3 locuri pentru cursul de formare a subofițerilor – muzici militare.
Oferta educațională cuprinde specializări din domenii precum comunicații, securitate cibernetică, inginerie, medicină, aviație, marină și intelligence.
Cererile – tip de înscriere și consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar se transmit până la data de 17 iunie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeria-braila.ro. Consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar poate fi înlocuit și de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de către candidat.
Informații suplimentare privind condițiile de admitere, documentele necesare și calendarul etapelor de selecție pot fi obținute accesând link-ul: https://hub.mai.gov.ro/invatamant/anunt/view?id=20, la sediul temporar al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, Str. Calea Galați nr. 346 A, la telefon 0239.619.380 sau pe site-ul instituției https://www.jandarmeria-braila.ro/ro.
