Actualitate

Șoferul unui microbuz școlar sancționat pentru că nu purta masca de protecție corespunzător

Șoferul unui microbuz școlar sancționat pentru că nu purta masca de protecție corespunzător

În perioada 16 – 18 octombrie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, pompieri și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului județ, în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI și în mijloacele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID – 19.

Astfel, au fost verificate societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţele și târgurile din municipiu, precum și cele din județ. Activitățile au vizat și verificarea respectării programului de lucru cu publicul de către unitățile economice precum terasele, barurile și cluburile.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de verificare și în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

Cu ocazia activităților desfășurate, au verificate 252 societăți comerciale, legitimate 934 persoane, controlate 548 vehicule, 341 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă și taxiuri.

Totodată, au fost constatate 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 96.000 de lei, dintre care:

  • 125 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • 41 de sancțiuni potrivit O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 45 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
  • 11 la alte acte normative.

De asemenea, polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali au acționat și în mijloacele de transport public de persoane, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID – 19.

Cu această ocazie, au fost depistate  63 persoane care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi, în valoare totală de 11.500 lei.

La data de 16.10.2020, în intervalul orar 06:30-08:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în domeniul transportului în comun de persoane intrajudețean, în contextul stării de alertă pentru prevenirea răspândirii Covid-19, pe principalele artere rutiere din județul Brăila și în municipiul Brăila.

Cu această ocazie polițiștii l-au depistat pe conducătorul unui microbuz folosit pentru transportul școlar, care nu purta masca de protecție corespunzător.

Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespecatrea prevederilor Legii 55/2020.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •