
La data de 15 martie 2017, la ora 11:00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au oprit-o în trafic, pe Şoseaua de Centură a municipiului Brăila, pe o tânără, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, care conducea un autoturism cu număr străin de înmatriculare.
Fiind verificate documentele maşinii, poliţiştii au constatat că ITP-ul (inspecţie tehnică periodică) şi poliţa RCA (asigurare auto obligatorie) sunt expirate.
Verificările au fost extinse, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi, joi, 24 martie 2017, s-a stabilit că autoturismul în cauză figurează ca fiind radiat din circulaţie începând cu data de 08 decembrie 2016.
Prin urmare, pe numele tinerei depistate a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
