Odată cu operaționalizarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS a fost modernizat. 

Începând cu data de 30 iunie a.c., certificatele de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice vor fi tipărite pe coli de format A4 și vor fi individualizate prin seria și numărul unic imprimate în partea din dreapta, sus, generate automat de sistemul informatic.

Persoanele interesate vor putea depune cererea-tip, completată în prealabil sau vor putea solicita tipărirea acesteia din sistemul informatic, caz în care le va reveni doar obligația semnării acesteia. 

În continuare, identificarea se va face la ghișee, prin prezentarea unui act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate.

Procedura de lucru privind obținerea și eliberarea documentelor de cazier judiciar nu a suferit modificări suplimentare. https://www.politiaromana.ro/ro/utile/documente-eliberari-acte/obtinerea-certificatului-de-cazier-judiciar

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •