Administratie

Sinteza principalelor activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate de Serviciul Județean Anticorupție Brăila în anul 2019

Sinteza principalelor activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate de Serviciul Județean Anticorupție Brăila  în anul 2019

În anul 2019, Serviciul Județean Anticorupție Brăila a manifestat un rol activ în realizarea obiectivelor de prevenire și combatere a corupției, stabilite de Ministerul Afacerilor Interne.

Activitatea preventivă a fost orientată către îndeplinirea obiectivelor și măsurilor prevăzute în Strategia Națională Anticorupție 2016–2020, în contextul în care acest document își propune „abordarea trihotomică de intervenție strategică în domeniul anticorupție – prevenire, educație, combatere”.

În acest context, au fost organizate și desfășurate 82 de activități – 59 de instruire și 23 de informare – a personalului din cadrul structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, la care au participat 988 lucrători, cărora le-au fost prezentate riscurile și consecințele săvârșirii unor infracțiuni de corupție.

De asemenea, în baza OMAI 119/2017, în 2019, reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Brăila au participat la un număr de 18 activități de educație pentru promovarea integrității din care 17 activități la unități de învățământ din județ, fiind prezenți un număr total de 2973 persoane. Aceste activități realizate au avut ca scop dezvoltarea atitudinii anticorupție și creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în relația cu personalul M.A.I., reacția la corupție, noțiuni de drept penal și moduri de sesizare a faptelor de corupție.

În perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2019, în cadrul Campaniei „Tu poți face lumină”, inițiată în vederea conștientizării personalului M.A.I., a funcționarilor din alte instituții publice, precum și a cetățenilor, cu privire la cauzele și consecințele implicării în fapte de corupție, Serviciul Județean Anticorupție Brăila a întreprins mai multe activități specifice, materializate prin întâlniri la sediile unor instituții publice, după cum urmează:

  1. Instituția Prefectului – Județul Brăila – în data de 23.10.2019, s-a desfășurat o ședință de informare la care au participat 90 persoane, șefi ai serviciilor deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul județului Brăila, cât și reprezentanți ai Unităților Administrativ Teritoriale din județul Brăila
  2. Poliția Locală a Municipiului Brăila – în perioada 11.11. – 15.11.2019 au fost organizate 5 ședințe de informare la care au participat 106 polițiști locali.
  3. Școli de șoferi – în data de 18.11.2019, au fost organizate 2 întâlniri la punctele de lucru a două societăți comerciale care au ca și obiect de activitate instruirea cursanților pentru obținerea permisului de conducere. La aceste activități a participat un număr total de 38 de instructori și cursanți.
  4. Ziua Internaționala Anticorupție – în data de 09.12.2019, Serviciul Județean Anticorupție Brăila a desfășurat o activitate de prevenire în colaborare cu reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în incinta Complexului Comercial Brăila Mall.
  5. U.A.T-uri – în anul 2019 s-au efectuat deplasări pe raza județului, ocazie cu care au fost organizate ședințe de informare la 37 de unități administrativ teritoriale, participând un număr total de 407 funcționari publici.

În esență, în cadrul activităților amintite, au fost evidențiate aspecte legate de identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale S.J.A Brăila,  principalele obligații care derivă din calitatea de funcționar public, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal și Legea 78/2000, consecințele implicării în astfel de fapte de natură penală, fiind prezentate cazuri de corupție în care au fost implicați funcționari publici din categoria profesională prezentă, ocazie cu care au fost prezentate și distribuite materiale preventive: spot-uri video, afișe, flyere și pliante.

Referitor la domeniul relațiilor cu publicul și relațiilor publice conform principiului deplinei transparențe și deschiderea către opinia publică, la nivelul serviciului au fost consiliate, sub diferite forme (petiții, audiențe), 50 de persoane. Dintre acestea, 5 persoane au formulat sesizări care au fost înaintate unităților de parchet competente. La dispeceratul central al liniei gratuite anticorupție 0800.806.806 au fost primite și direcționate către structura noastră 2 apeluri Call-center Anticorupție.

În ceea ce privește activitatea de combatere a corupției, precizăm că în cursul anului 2019, la nivelul serviciului au fost înregistrate un număr de 23 lucrări penale, pentru următoarele infracțiuni: 9 luare de mită; 6 dare de mită; 2 trafic de influență; 3 la Legea 78/2000 și 3 alte infracțiuni

De asemenea, în 30 dosare penale în care ofițerii serviciului au efectuat activități procedurale în baza delegării procurorului, urmărirea penală s-a finalizat prin emiterea unui rechizitoriu și încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

În cele 30 dosare penale amintite, au fost cercetați 21 de suspecți, pentru dare de mită (4),  pentru trafic de influență (1) și alte infracțiuni (16).

În același context, în perioada supusă analizei, ofițerii S.J.A Brăila au organizat 2 acțiuni de prindere în flagrant delict, ocazie cu care au fost dispuse două măsuri preventive față de 1 suspect, respectiv măsura reținerii pentru 24 de ore și măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Reiterăm faptul că Serviciul Județean Anticorupție Brăila pune la dispoziția cetățenilor, pentru a semnala fapte de corupție săvârșite de angajații Ministerului Afacerilor Interne, următoarele modalități de contact: sistemul telefonic gratuit Call-center Anticorupție 0800.806.806, adresele de e-mail petitii.dga@mai.gov.ro și braila.dga@mai.gov.ro sau numărul de telefon/fax 0239.613.634.

Audiențele se desfășoară la sediul instituției din municipiul Brăila, Piața Independenței nr. 1, în fiecare zi de miercuri, între orele 12.00-15.00.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •