Federația „Solidaritatea Sanitară” din România anunță înaintarea listei proprii de revendicări către Ministerul Sănătății și Guvernul României.
În situația în care solicitările organizație nu vor fi satisfăcute pe calea dialogului, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România va declanșa programul de proteste la începutul lunii octombrie.
Revendicările înaintate sunt următoarele:
1. Creșterea finanțării sistemului sanitar – în special pe zona unităților sanitare – cu cel puțin 40% în termen de 1 an de zile. Este evident că doar prin intermediul acestei măsuri se pot asigura serviciile medicale la standarde adecvate fără ca pacienții să suporte costuri suplimentare și pot fi crescute semnificativ salariile angajaților din Sănătate. Unul din efectele cele mai vizibile ale subfinanțării îl reprezintă situația unităților sanitare care sunt incapabile să asigure toate condițiile necesare pentru furnizarea serviciilor medicale și să acorde toate drepturile salariale tuturor angajaților (la nivelul actual de salarizare).
2. Creșterea semnificativă a salariilor tuturor angajaților din sistemul sanitar și introducerea salarizării suplimentare în funcție de performanță. Solicităm promovarea de urgență a unei legi de salarizare specifică sistemului sanitar (construită pentru început pe aplicarea unitară a coeficienților de ierarhizare prevăzuți în Legea 284/2010), dublată de introducerea salarizării suplimentare în funcție de performanță (însoțită de un sistem obiectiv de evaluare a activității – în forma propusă de noi). Cumularea măsurilor propuse în prezentul document va trebui să conducă la o creștere medie a salariilor cu cel puțin 40% în termen maxim de un an de zile, prima tranșă de creștere (de 20%) urmând a fi aplicată până la sfârșitul anului curent.
3. Eliminarea discriminărilor salariale din Sănătate, atât în ceea ce privește salariul de bază cât și în privința sporurilor acordate (și a modalității de calcul a lor), acestea prejudiciind grav o mare parte din angajați. Discriminările salariale determină o stare de nemulțumire crescândă în rândul salariaților, perturbând grav buna desfășurare a activității și contribuind din plin la creșterea numărului celor care aleg să muncească în străinătate. Este vorba de un fenomen de o amploarea nemaiîntâlnită, care nu poate fi nici pe departe atenuat cu creșteri salariale nesemnificative, promise într-un viitor îndepărtat.
4. Îmbunătățirea semnificativă a calității vieții profesionale a lucrătorilor din Sănătate cu măsuri adiționale creșterii salariilor, în special prin intermediul crearea unor condiții decente de muncă și asigurarea materialelor și aparaturii necesare bunei desfășurări a activității. Una din direcțiile de acțiune obligatorii o reprezintă, de asemenea, eliminarea de urgență a deficitului de personal, care a condus la o încărcare enormă cu sarcini de serviciu a angajaților existenți, determinând o gravă uzură fizică și psihică a acestora. O altă direcție de acțiune o constituie considerarea gărzilor efectuate de medici ca fiind timp de lucru, dublată de salarizarea și măsurile corespunzătoare. De asemenea, se impune modificarea normativului pentru personalul TESA, personalul auxiliar și muncitori, în forma propusă de noi.
5. Echivalarea asistentelor medicale cu studii postliceale. Considerăm că orice program de pregătire în acest sens (revalorizare sau completarea studiilor), indiferent de tipul diplomei cu care va fi finalizat, trebuie să aibă ca finalitate aplicarea principiului „La muncă egală, salariu egal!”. De asemenea, solicităm ca toate programele de pregătire în acest sens să fie finanțate prin intermediul proiectelor pe fonduri structurale.
6. Eliminarea multiplelor tipuri de formare a asistentelor medicale prin introducerea unei singure forme de pregătire: studiile universitare. Este de notorietate situația unora din asistentele medicale care au ajuns să facă până la 10 ani de pregătire profesională (liceu, postliceală, colegiu și facultate) datorită incoerenței legislative creată cu sprijinul Ministerului Sănătății și intereselor de afaceri pe tema formării inițiale a asistentelor medicale.
7. Modificarea de urgență a prevederilor legale privind malpraxisul și introducerea sistemului de despăgubire a pacienților pentru prejudicii, în forma propusă de noi.
8. Creșterea calității și siguranței serviciilor medicale prin intermediul unei strategii a Ministerului Sănătății, centrată cel puțin pe următoarele dimensiuni: definirea clară a standardelor de calitate, obligativitatea respectării protocoalelor terapeutice și a raportării la ghidurile de practică. Este de notorietate faptul că România nu este aliniată la strategia europeană în domeniu, această deficiență majoră reflectându-se în mod negativ atât asupra pacienților cât și asupra angajaților din Sănătate.
9. Depolitizarea managementului unităților sanitare publice și crearea corpului managerilor profesioniști.
10. Deblocarea și depolitizarea dialogului social la nivelul Ministerului Sănătății și a unităților din subordine sau aflate sub coordonarea sa. La ora actuală dialogul social din sănătate are deficiențe severe, având un caracter formal. Cele mai importante deficiențe: actele normative aparținând Ministerului ocolesc dialogul social, se practică dialogul social preferențial (doar cu organizațiile afiliate politic cu partidele aflate la putere) și cu organisme fără vocație legală (organismele profesionale).
11. Sistarea de urgență a afacerilor făcute pe seama salariaților din sistemul sanitar, în special pe zona formării continue (obligatorii) a acestora. Formarea continuă ce vizează atingerea unor obiective strategice trebuie să se facă prin următoarele surse de finanțare: organismele profesionale, proiectele pe fonduri structurale și finanțarea de către angajator. De asemenea, solicităm ca acreditarea furnizorilor de formare în domeniu să se facă de către Ministerul Sănătății, pe baze concurențiale, contribuind astfel la creșterea calității formării și la eliminarea monopolurilor în domeniu.
12. Pregătirea strategiei în domeniul Sănătății pentru următoarea perioada de programe cu consultarea efectivă a partenerilor sociali, incluzând ca domeniu prioritar de intervenție resursa umană.