
Simona Halep a trecut miercuri seara în două seturi, 6-2,6-2 de australianca Casey Dellacqua, numărul 78 WTA, jucătoare venită din calificări. Românca a defilat în acest meci, obținând calificarea în semifinalele turneului de la Indian Wells. Performanța tinerei jucătoare românce o va propulsa pe aceasta pe locul 5 WTA începând de săptămâna viitoare, deoarece Jelena Jankovic a pierdut în celălalt sfert de finala jucat azi noapte, în trei seturi, 5-7, 6-2, 4-6 meciul cu poloneza Agnieszka Radwanska.
Simona a pierdut primul ghem în meciul cu Dellacqua, pe serviciul acesteia, după care a câștigat cinci ghemuri la rând. După ce a pierdut ghemul șapte, Halep a câștigat setul după un ghem alb pe propriul serviciu. Setul al doilea a fost aproape simetric, numai că ghemul prin care a câștigat setul a fost obținut după ce australianca a avut două mingii de break, dar punctul decisiv a fost onținut printr-un As al româncei. De partea cealaltă, adversara sa a jucat cu zâmbetul pe buze, arătându-se bucuroasă că a ajuns să înfrunte o jucătoare din Top 10.

„Sunt foarte bucuroasă. Vreau să mulțumesc publicului. Cred că secretul e să te bucuri de tenis, să lupți pentru fiecare minge. Îmi place să lupt pentru fiecare minge. Mă bucur de fiecare dată și joc cu bucurie„, a spus Halep după victoria din sferturile de finală de la Indian Wells.
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska, favorita numărul 2 la acest turneu. În duelul dintre cele două, poloneza conduce cu 3-2, dar ultimele două întâlniri au fost câștigate de româncă. Meciul dintre cele două va avea loc sâmbătă seara, de la ora 19.00 (ora României). Cealaltă semifinală va fi stabilită în această noapte, când Na Li va juca cu Cibulkova, iar Flavia Penneta o va întâlni pe S. Stephens.
Performanța realizată de Halep la acest turneu a propulsat-o pe locul 5 în clasamentul WTA, cea mai bună performanță realizată de o româncă în tenisul mondial. Pentru Simona va urma săptămâna viitoare turneul Sony Open de la Miammi, unde anul trecut a ajuns până în turul 3, fiind eliminată de Sarra Errani în două seturi, 6-1, 6-0.