Silviu Mares 16 martie 2014
Se aude zdranganit de catuse dinspre DNA
Se aude zdranganit de catuse dinspre DNA
Se aude zdranganit de catuse dinspre DNA

Președintele Traian Băsescu are în mâini o armă importantă împotriva premierului. Totul depinde de DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi, dacă va cere începerea urmăririi penale a premierului Victor Viorel Ponta în dosarul ASF-Carpatica. Numele lui Victor Ponta se regăsește în dosarul ASF-Carpatica. În același dosar, a fost deja arestat președintele Autorității pentru Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu.

Procurorii au cerut și urmărirea penală a fostului ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, dar deputații au făcut scut în jurul acestuia votând cu o majoritate zdrobitoare pentru neînceperea urmăririi penale. În favoarea lui Chițoiu au votat mai mulți deputați decât au în total cei din majoritatea guvernamentală. Frica păzește pepenii cum se spune în popor. Menționarea premierului în acest dosar are loc în contextul discuțiilor legate de OUG prin care a fost modificată organizarea ASF și a fost eliminat de la conducere Daniel Tudor.

De remarcat că la o situație asemănătoare s-ar ajunge și dacă, luni 17 martie, ICCJ dă un aviz favorabil începerii urmăririi penale în chestiunea plagiatului în cazul lui Victor Ponta.

Stenogramele “scurse” în presă în legătură cu ASF nu au o relevanță juridică, dacă nu sunt coroborate cu alte probe. În caz contrar, sunt simple discuții. Însă, stenogramele sunt pretextul perfect pentru ca procurorii DNA să ceară aviz pentru începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta, scrie Lumea Justiției. Laura Codruța Kovesi poate cere oricând începerea urmăririi penale față de Victor Ponta. Ulterior, președintele Traian Băsescu poate dispune suspendarea lui Victor Ponta din funcția de premier, în baza articolului 109, din Constituție.

Votul dat de deputați împotriva începerii urmăririi penale a lui Chițoiu este de fapt un vot protecție pentru Victor Viorel Ponta în calea justiției, pentru ca cercetările în cazul fostului prim-vicepreședinte al PNL să nu dezvăluie mai multe despre implicarea premierului în dosarul ASF-Carpatica, în care singurul vinovat rămâne deocamdata ”nașul” Rușanu.

DNA-ul ar putea să fie arma care îl poate trimite pe Ponta în anonimatul politicii, pentru că dinspre DNA se aude un zdrăngănit de cătușe.

 

Comentarii