Actualitate

SDN Brăila acționează cu 18 utilaje pe drumurile naționale

SDN Brăila acționează cu 18 utilaje pe drumurile naționale

În contextul avertizării meteorologice emise de ANM pentru perioada 26 ianuarie, ora 23:00 – 27 ianuarie, ora 23:00, vizând ninsori însemnate cantitativ în jumătatea de sud-est și viscolite în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă limitarea deplasărilor pe timpul nopții în zonele vizate.

Secția Drumuri Naționale Brăila a acționat azi noapte cu 18 autoutilaje. S-au răspândit 93 tone sare pe DN2B, DN21 DN23, DN 22, DN 22B.

Ninge pe majoritatea arterelor rutiere din județele aflate în partea de Sud și Sud-Est a țării, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă, fără a fi semnalate persoane sau autovehicule imobilizate din cauza căderilor de zăpadă.

În județele Constanța și Tulcea, din cauza viscolului și vizibilității reduse, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe DN 22 între localitățile Lumina și Mihai Viteazu, DN 3 Cobadin – Ostrov și pe DN 22A Hârșova – Topolog,  DN22D Macin – Babadag.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •