Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Brăila informează că, în urma încetării contractelor de management pentru 54 de directori și 14 directori adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar din municipiul și județul Brăila, la data de 16 ianuarie 2026, a fost adoptată o decizie privind asigurarea continuității actului managerial.
Începând cu data de 17 ianuarie 2026, au fost numite, prin detașare în interesul învățământului, cadre didactice titulare care și-au exprimat acordul pentru ocuparea funcțiilor de conducere. Astfel, 51 de directori, din totalul de 54, au fost numiți prin detașare prin prelungirea exercitării atribuțiilor manageriale până la data de 31 august 2026 sau până la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor, iar 3 directori nu și-au exprimat acordul pentru continuarea activității în această funcție. De asemenea, pentru cele 14 posturi de directori adjuncți, 12 au fost numiți prin detașare prin prelungirea exercitării atribuțiilor manageriale până la data de 31 august 2026 sau până la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor, iar 2 dintre aceștia neexprimându-și acordul pentru ocuparea funcției.
Astfel, conform informațiilor furnizate de inspectorul școlar general Dan Gheorghiță, nu și-au exprimat acordul pentru continuarea activității în funcție directorul și directorul adjunct de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu și de la Liceul Constantin Angelescu din Ianca, și directorul de la Școala Gimnazială din Romanu, Tănțica Georgiana Ioan, care a fost numită inspector școlar pentru istorie și educație permanentă, în locul lui Silviu Roșioru, care a fost numit inspector general adjunct. Pentru cele 5 posturi enumerate au fost numite alte cadre didactice titular care vor ocupa aceste funcții.
Inspectoratul Școlar Județean Brăila a avut în vedere asigurarea continuității activității manageriale la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, precum și evitarea producerii unor dezechilibre la nivelul acestora, în vederea desfășurării optime a procesului educațional.
