Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 12 acțiuni și au intervenit la 22 de evenimente, dintre care 15 au fost sesizate de cetățeni prin apel la 112.
Polițiștii au constatat 72 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 37.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Azi-noapte, 11 spre 12 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au desfășurat o acțiune în baza Planului de măsuri la nivel național Siguranță pentru pietoni și bicicliști pe raza municipiului Brăila, pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au testat șoferii cu aparatele din dotare și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9922 lei, celor care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
