Centrul de Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila a anunțat concurenții admiși la preselecția ediției a III-a a Festivalului concurs „Joc și cântec”, care se adresează artiștilor amatori brăileni și care va avea loc în ziua de sâmbătă, 14 septembrie, ora 13.00, la Casa Tineretului. Intrarea este liberă.
Cele nouă ansambluri admise la ediția 2024 a festivalului (secțiunea JOC) sunt: Ansamblul „Dunărenii” (comuna Chiscani), Ansamblul „Flori de Bărăgan” (sat Dudești și sat Tătaru), Ansamblul „Mușețeanca” (Însurăței), Ansamblul „Vulturașul” (comuna Mircea Vodă), Ansamblul „Hora” (Ianca), Ansamblul „Constantin Condruz” (comuna Gemenele), Ansamblul „Românașii lui Vlaicu” (mun. Brăila), Ansamblul „Mlădițe movilene” (Movila Miresii) și ansamblul „Românașii” din municipiul Brăila.
La secțiunea CÂNTEC participă: Andreea-Luiza Pătrînoiu (Brăila), Cristina – Mihaela Nistor (sat Tătaru, comuna Dudești), Ioana Guzu (Tătaru, comuna Dudești), Sara-Maria Munteanu (Râmnicelu), Andreea Vizureanu (Brăila), Roxana-Andreea Adetu (Brăila), Sabina-Cristina Banciu (Brăila), Georgiana Mihaela Bocu (Surdila Găiseanca), Cristina Ene (Surdila Găiseanca), Alesia Ioana Colceru (Brăila), Giulia Orășanu (Brăila) și Robert Ivan (Brăila).
Premiile oferite la ediția a III-a a Festivalului „Joc și cântec” sunt următoarele:
Secțiunea JOC: Premiul I – 1.200 lei, Premiul II – 1.000 lei, Premiul III – 800 de lei;
Secțiunea CÂNTEC: Premiul I – 1.200 lei, Premiul II – 1.000 lei, Premiul III – 800 de lei.