Duminică, 20 iunie, s-au jucat 3 din cele 4 meciuri programate în cadrul etapei a III-a din Cupa României la fotbal – faza județeană. Scorul etapei a fost realizat de Victoria Traian, care a câștigat cu 9-0 meciul cu Daous Dava Brăila. Viitorul Cireșu, după două victorii la scor în primele două etape, în meciul jucat pe teren propriu cu Voința Vișani nu a reușit decât o remiză smulsă în final de meci, cu un gol marcat din penalty de Mihai Popa.

Rezultatele etapei a III-a din Cupa României:

seria I:

Viitorul Cireșu – Voința Vișani 2-2 (0-2). Oaspeții au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Iulian Dobrică în minutele 27 și 32. Viitorul Cireșu, cu deputatul Alexandru Popa titular, a reușit să revină pe final de meci și au egalat. Mai întâi a redus din handicap Alexandru Văceanu în minutul 81. În minutul 90+3 Mihai popa a marcat golul egalării, dintr-un penalty obținut de Spânu.

Voința Plopu – Stanriz Stăncuța 0-3 (neprezentare)

seria a II-a:

Tricolorul Lanurile – Viitorul Însurăței 6-2 (4-0). Au marcat. Cosmin Neculai (3, 63), Alin Dobrotă (5), Mihai Vîăsîi (10, 15) Alexandru Gruia (75), respectiv C. Bașnă (55), M. Moldoveanu (61)

Victoria Traian – Daous Dava Brăila 9-0 (5-0). Au marcat; Paul Ioan (8), Cristian Ciocan (13, 22, 25), Ionuț Huțu (42, 68), Alexandru Buzatu (57), Valentin Mogoș (75, 85).

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •