Raphael Stănescu a semnat cu Dacia Unirea Brăila, fiind al treilea transfer din această iarnă pentru echipa pregătită de Florentin Petre.
Raphael este născut pe 27 iunie 1993, în Germania, la Ühlingen-Birkendorf. El joacă mijlocaș central sau atacant și a evoluat în carieră pentru FC Dinamo București, Corona Brașov, Concordia Chiajna, FC Voluntari, Farul Constanța, Oțelul Galați, Daco- Getica București, CSM Reșița și Axipolis Cernavodă.
Are 7 meciuri jucate la național U17 a României, pentru care a marcat 4 goluri, și 5 meciuri la U19, cu un gol marcat. A jucat în 23 de meciuri pentru Dinamo și Corona în Liga 1.
Alintat ”Xavi de la Dinamo”, Stănescu nu a avut o evoluție foarte constantă pe la cluburile unde a jucat. Părea că renaște în 2018, când a promovat în Liga a 2-a cu Farul Constanța șia fost golgheterul echipei în Liga a 3-a în acel sezon.