
În cursul zilei de 5 august, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Birourile Ordine Publică şi de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au acţionat în cartierele din municipiu, urmărindu-se prevenirea faptelor săvârşire cu violenţă atât pe stradă, cât şi în localuri.
De asemenea, poliţiştii de la Poliţia oraşului Ianca şi Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca au acţionat cu autospecialele dotate cu aparate radar, pe drumurile naţionale şi judeţene, de pe raza localităţilor Ianca şi Bordei Verde, cu scopul de a combate încălcările normelor de circulaţie rutieră.
Pe timpul celor două acţiuni, echipele de poliţişti au legitimat 59 de persoane, dintre care 4 au fost conduse la sediul poliţiei, pentru verificări suplimentare, au verificat 29 de autovehicule oprite în trafic şi au destrămat 5 grupuri de persoane care erau predispuse la tulburarea liniştii publice.
Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au aplicat, în total, 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.065 de lei, dintre care 7 conform prevederilor Legii 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 5 conform O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.