Politica

PSD a depus astăzi listele de candidați la alegerile parlamentare

PSD a depus astăzi listele de candidați la alegerile parlamentare

PSD a depus astăzi listele de candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Pe primele poziții la social democrați sunt parlamentarii în funcție. Candidații pentru funcțiile de la Senat și Camera Deputaților i-au avut alături pe primarul Dragomir Viorel Marian și pe președintele CJ Brăila Francisk Iulian Chiriac.

Candidații PSD la alegerile parlamentare au venit astăzi la Biroul Electoral de Circumscripție pentru a depune dosarele de candidatură. La Senat, primul loc este ocupat de președintele organizației județene, Ion Rotaru, iar pe primele 3 locuri la Camera Deputaților sunt Florin Mircea, Nicu Niță și George Adrian Paladi.

Lista la Senat este completată de Doinița Ciocan, Ionel Epureanu și Adrian Goanță. La Camera Deputaților, următorii pe listă sunt: George Caranica, Loredana Badiu, Andrei Vărzaru și Cristiana Voineag.

Senatorul Ion Rotaru, care reprezintă PSD în această Cameră a Parlamentului din 2008, după ce Aurel Simionescu a câștigat mandatul de primar, a declarat că speră ca brăilenii să vină la vot și organizația social democraților brăileni să obțină și la alegerile parlamentare aceleași rezultate ca la alegerile locale.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •