Protestele împotriva restricțiilor au continuat și astăzi la Brăila, cu sute de manifestanți care cer renunțarea la restricții, dar și demisia celor care au luat aceste măsuri, în special demisia lui Arafat. Printre manifestanți sunt și membri sau simpatizanți AUR.

Protestatarii s-au adunat în Piața Independenței, apoi au pornit în marș pe Calea Călărașilor, trecând de Barieră și continuându-și drumul pe Șos. Buzăului, până la Spitalul Județean. Unii protestari au cu ei bannere, iar alții fac gălăgie cu vuvuzele și scandează ”Libertate!”, ”Demisia” și alte lozinci împotriva guvernanților. Pe durata deplasării aceștia au fost îsoțiți de echipaje de jandarmi. La un moment dat, o parte dintre protestatari au ocupat Calea Călărașilor, manifestând pe partea carosabilă și blocând traficul. De altfel, când s-au deplasat spre Centru, polițiștii au deviat traficul între Bd. Al. I. Cuza și Centru.

Politistii desfasoara acivitati pe raza municipiului Braila si monitorizeaza traficul rutier in contextul manifestarilor ce au loc, pe fondul restrictiilor instituite de catre autoritati.

De asemenea, recomandam tuturor cetatenilor sa respecte prevederile legale, atat in ceea ce priveste ordinea si linistea publica, circulatia pe drumurile publice, cat si cele privind limitarea raspandirii virusului SARS-Cov-2.

În grup de aproximativ 12 minori au încercat distrugerea unui indicator rutier în zona stației peco Lukoil. Jandarmii au acționat pentru prevenirea distrugerii de bunuri. Totodată, grupul a încercat deplasarea pe un alt traseu, însă s-a acționat pentru readucerea acestuia pe traseul de deplasare al coloanei de manifestanți.

Deși e trecut de ora 22, protestatarii se află în continuare în marș pe stradă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •