Luni, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au fost sesizați prin 6 apeluri la 112 cu privire la faptul că în apartamentul unui bloc din orașul Însurăței ar fi avut loc o deflagrație urmată de un incendiu. Blocul nu este racordat la rețeaua de gaze.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au asigurat perimetrul de siguranță și au facilitat accesul echipajelor de intervenție.
Incendiu se manifesta la două apartamente. Nu au fost persoane surprinse de incendiu si nicio persoană nu necesită îngrijiri medicale.
Proprietarii apartamentului în cauză, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 47 de ani nu se aflau în incinta locuinței la momentul producerii evenimentului, iar ceilalți locatari au fost evacuați, fără a fi înregistrate victime.
Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei urmată de incendiu în acel apartament fost o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta o centrală termică de apartament. Au fost afectate două apartamente de la etajul superior precum și 3 operatori economici de la parterul blocului, dar și două autoturisme parcate în fața blocului.
În scara afectata a blocului sunt 9 apartamente, in care locuiesc 11 persoane. Zece dintre locatarii afectați se vor muta la rude, o singură persoană va fi cazată la un Centru de zi al Primăriei Însurăței.
Din primele evaluări ale echipei de la ISC, structura blocului nu este afectată. Locatarii pot întra să-și ia din lucruri. Scara blocului va fi păzită de un echipaj al IJJ Brăila – Grupa de Supraveghere si Intervenție Însurăței.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
