Indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Port Brăila – Lucrări infrastructură portuară a sectorului portuar din Incintă Bazin Docuri” au fost aprobaţi în şedinţa de Guvern de vineri, 23 octombrie.
Proiectul, derulat de CN Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, presupune investiţii de 26,24 milioane de euro şi va fi depus spre finanţarea în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (PIMM) 2014-2020, Axa prioritară 2 – “Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.
„Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea și dezvoltarea Portului Brăila în vederea oferirii de condiții optime pentru transportul naval de mărfuri, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel național, regional și local, capabilă să asigure legături rapide și eficiente cu piețele internaționale, asigurând totodată o infrastructură portuară la standarde europene”, a explicat directorul general al CN APDM Galaţi, Alexandru Şerban.
Un prim obiectiv specific avut în vedere în cadrul proiectului derulat de administraţia portuară este modernizarea şi reabilitarea danelor şi a capului de mol din incinta Bazin Docuri, cu lungimea totală de 1.005 metri liniari, în vederea creşterii capacităţii de operare din Portul Brăila. Un al doilea pachet de investiţii vizează reabilitarea drumurilor de utilitate publică, cu o lungime totală de peste 2,8 km, fapt ce va contribui la creşterea conectivităţii portului şi asigurarea legăturii între operatorii portuari şi reţeaua de transport locală, naţională şi europeană. Al treilea obiectiv al investiţiilor este dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii utilitare a portului Brăila, în vederea creşterii serviciilor oferite operatorilor şi transportatorilor portuari.
„Implementarea proiectului va contribui la îndeplinirea obiectivelor POIM privind creşterea ponderii transportului naval de mărfuri şi reducerea decalajului dintre valorile indicatorilor naţionali de transport şi ţintele incluse în Cartea Albă a Transporturilor (2011), respectiv transferul a peste 30 % din transportul de marfă de peste 300 km către alte moduri de transport sustenabile până în 2030, și reducerea efectelor negative asupra mediului prin scăderea emisiilor de carbon şi a consumului de resurse energetice”, a precizat directorul general al CN APDM Galaţi, Alexandru Şerban.
Ca urmare a realizării acestor investiţii, se estimează că traficul de mărfuri prin Port Docuri Brăila va creşte cu aproximativ 26% până în 2023, respectiv va ajunge la 1,11 milioane tone/an, şi cu 91 % faţă de 2019 în anul 2030, respectiv 1,68 milioane de tone pe an!