ProBr

Procentul de promovabilitate la Bacalaureat a crescut la 76.33%, de la 73.4% 

Procentul de promovabilitate la Bacalaureat a crescut la 76.33%, de la 73.4% 

Astăzi după amiază au fost afișate rezultatele după contestații la examenul de Bacalaureat. În urma contestațiilor, numărul elevilor din Brăila care au promovat examenul de Bacalaureat a crescut cu 49, de la 1228 la 1277. Astfel, procentul de promovabilitate a crescut la 76.33%, de la 73,4%.

Dacă la limba și literatura română au fost 386 contestații, la proba obligatorie a profilului au fost 116 contestații la matematică și 77 contestații la istorie. La ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului și specializării, 170 candidați au dorit ca lucrarea lor să fie evaluată din nou, cele mai multe cereri fiind depuse la disciplinele biologie – 53 contestații și geografie – 46 contestații.

În urma soluționării contestațiilor, o elevă de la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, care promovase examenul dar vroia o medie mai mare, după ce inițial primise nota 6 la limba română, după contestație nota a crescut la 8.1. Au mai fost și alte situații în care notele au crescut cu peste un punct.

Numărul mediilor între 9.00 și 9.99 a crescut de la 263 la 284, dar au rămas și 102 absolvenți care au avut note peste 5.00 la toate probele, dar nu au reușit să obțină cel puțin media 6.00.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •