
Ultimul meci al primei etape din Liga Națională feminină, cel dintre Cetate Deva și CSU Neptun Constanța, s-a încheiat cu victoria echipei lui Gligore Czari, 31-28 (17-14).
Cetate Deva a dominat meciul cu CSU Neptun Constanța, care a avut la acest meci nouă jucătoare, dintre care un singur portar. Gazdele au preluat rapid controlul jocului și au avut 2-0 în minutul 4 și apoi 5-2 în minutul 7. La jumătatea primei reprize Cartaș și-a adus echipa la un avans de cinci goluri, 10-5, iar Alina Șovar, Claudia Din Mojoiu și Cristina Malac au punctat pentru Cetate în finalul reprizei, însă lejeritatea din ultimul minut le-a adus aproape pe dobrogence, scor 17-14 la pauză.
Carmen Cartaș a continuat să înscri pe bandă rulantă și în actul secund, și după câteva reușite și ale lui Simion în minutul 41 Deva conducea cu 24-17, avans care avea să se înregistreze și în minutul 49, scor 27-20. Constănțencele au revenit la patru goluri în minutul 52 și au încheiat la doar 3 goluri în spatele Devei, care a mai punctat în final prin Din Mojoiu.
Cartaș a dovedit încă o dată calitățile de golgeter, marcând de 13 ori în poarta Constanței, în timp ce de la oaspete s-a remarcat Andreea Enescu, cu 9 goluri. De asemenea, două jucătoare de la Cetate Deva și una de la CSU Neptun Constanța nu au evoluat, deoarece nu au avut vizele anuale pe carnetele de joc. Extrema dreaptă Andreea Bărbos, împrumutată de Dunărea Brăila pentru un an la Constanța a marcat de trei ori în acest meci, dovedind că dacă i se dă șansa să joace o poate face bine și poate să și înscrie.
CSM Cetate Deva: Cartaș 13 goluri, Simion 6, Mojoiu-Din 6, Șovar 2, Krnic 2, Malac 1, Petrinja 1
CSU Neptun: Enescu 9 goluri, Mărginean 6, Orșivschi 4, Bărbos 3, Tămaș 3, Strahan 1, Bokaric 1, Toma 1
Rezultatele complete ale primei etape:
SCM Craiova – HCM Baia Mare 21-32
„U” Alexandrion Cluj – HCM Roman 29-29
HC Zalău – CSM Bucureşti 19-26
CSM Ploieşti – Corona Braşov 21-29
HC Dunărea Brăila – Mureşul Tg. Mureş 36-23
Unirea Slobozia – HCM Rm. Vâlcea 23-22
CSM Cetate Deva – Neptun Constanţa 31-28
Clasament:
1 | HC Dunarea Braila | 1 | 1 | 0 | 0 | 36 | 23 | 3 |
2 | HCM Baia Mare | 1 | 1 | 0 | 0 | 32 | 21 | 3 |
3 | ASC Corona 2010 Brasov | 1 | 1 | 0 | 0 | 29 | 21 | 3 |
4 | CSM Bucuresti | 1 | 1 | 0 | 0 | 26 | 19 | 3 |
5 | CSM Cetate Devatrans | 1 | 1 | 0 | 0 | 31 | 28 | 3 |
6 | CSM Unirea Slobozia | 1 | 1 | 0 | 0 | 23 | 22 | 3 |
7 | HCM Roman | 1 | 0 | 1 | 0 | 29 | 29 | 1 |
8 | U Alexandrion Cluj | 1 | 0 | 1 | 0 | 29 | 29 | 1 |
9 | HCM Rm Valcea | 1 | 0 | 0 | 1 | 22 | 23 | 0 |
10 | Universitatea Neptun Constanta | 1 | 0 | 0 | 1 | 28 | 31 | 0 |
11 | HC Zalau | 1 | 0 | 0 | 1 | 19 | 26 | 0 |
12 | CSM Ploiesti | 1 | 0 | 0 | 1 | 21 | 29 | 0 |
13 | SCM Craiova | 1 | 0 | 0 | 1 | 21 | 32 | 0 |
14 | SC Muresul Tg. Mures | 1 | 0 | 0 | 1 | 23 | 36 | 0 |
TOP 5 marcatoare:
1. Carmen Cartaș (CSM Cetate Deva) – 13 goluri
2-3. Ramona Farcău (Dunărea Brăila) – 12 goluri
2-3. Janina Luca (HCM Rm. Vâlcea) – 12 goluri
4. Mihaela Ani-Senocico („U” Cluj) – 10 goluri
5-6. Alina Moroianu (Unirea Slobozia) – 9 goluri
5-6. Andreea Enescu (Neptun Constanța) – 9 goluri.