Săptămâna trecută, ministrul agriculturii a fost prezent la Brăila, însoțit de secretarul de stat brăileanul Sorin Moise, fiul fostului primar al comunei Tufești. În cadrul vizitei, aceștia, însoțiți de președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, prim-vicepreședintele PSD Brăila, Marian Dragomir, parlamentarii PSD de Brăila și alți câțiva membri PSD, au vizitat o fermă de la Dropia, deținută de Vasilică Priceputu, și o fermă de vaci de lapte, în comuna Viziru, deținută de Nicu Ardeleanu.
În urma acestei vizite, la o conferință de presă, a fost anunțată o asociere a fermierilor din zona Viziru – Însurăței – Bărăganul, care își propun să construiască o fabrică de procesare a legumelor recoltate din zonă, dar și din restul județului.
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat într-o conferință de presă că are rezerve că fermierii Vasilică Priceputu și Nicu Ardeleanu, vor realiza fabrica de conserve despre care s-a vorbit în conferința de presă susținută la venirea ministrului agriculturii la Brăila.
Popa a declarat în această seară că cei doi fermieri care sunt membri PSD au fost scoși în față de președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, pentru că se apropie campania electorală și social-democrații le vor face agricultorilor fel de fel de promisiuni de care vor uita după ce trec alegerile. Alexandru Popa a precizat că vorbește nu doar ca președinte al PNL Brăila, ci și ca membru al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților și ca fermier care știe ce se întâmplă în agricultura locală.
Liderul liberalilor brăileni a afirmat că în urmă cu 2-3 ani, Vasilică Priceputu a păcălit APIA cu peste 1,6 milioane lei, solicitând o subvenție la care nu avea dreptul, iar acum ANAF încearcă să recupereze banii de la firma acestuia, prin executare silită.
”Cine era în acea delegație care ne salva pe noi, agricultorii brăileni? Vă dați seama că au luat tot ce a fost bun în județul ăsta! Domnul Vasilică Priceputu, care este nașul ginerelui europarlamentarului Mihai Tudose. Domnul Priceputu, care a păcălit APIA cu 1.610.320 de lei. A depus o cerere de plată, a încasat niște bani, apoi a uitat că n-avea dreptul să încaseze acești bani, iar ANAF s-a îndreptat către firmele dumnealui. Atât s-a putut, ce să zicem… Dacă dumnealui e învățat să dea țepe… Sunt peste 300.000 de euro. A încasat de la APIA abuziv, că asta spune statul român, nu spun eu. Sunt acte, le am. Ăștia apar precum ciupercile după ploaie, când vine campania și atunci se gândesc că mergând la oameni în mediul rural, mint oamenii, și îi mai păcălesc o dată. Nu prea mai merge!”, a declarat Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.