Președintele nou ales al Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a fost într-o vizită la organizația din Brăila unde a avut discuții cu membri ai partidului și pentru a face o analiză a activității organizației brăilene și tot ceea ce s-a desfășurat din punct de vedere electoral în perioada 2019 – 2020.

Dorim să avem o discuție aplicată, tehnică pe toate zonele politice care ne interesează. În contextul în care, în mod evident, un anume tip de recuperare este necesară. Pentru că după cum se cunoaște, PMP, deși este al treilea partid din țară, din perspectiva numărului de aleși locali, nu a atins pragul de intrare în Parlamentul României. Aș dori cu permisiunea dumneavoastră să fac aceeași subliniere aici, pe care am mai făcut-o și în alte locuri: «E mai bine acum la guvernare și în Parlament, fără PMP?!» Nu e o întrebare, este o chestiune retorică sau aproximativ retorică” a spus Cristian Diaconescu.

Președintele PMP a spus că este convins că partidul pe care-l conduce va reuși să promoveze nu numai negarea politică vehementă, ci și propuneri, idei, măsuri, raportarea la realitatea României așa cum este ea.

Cristian Diaconescu a fost însoțit la vizita de la Brăila de secretarul general al PMP, Cornel Cătălin Bulf, vicepreședintele Claudiu Iorga Palaz și secretarul general adjunct Adrian Pițigoi.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •