
Cea de-a doua ediție a salonului de inventică UGAL INVENT, organizat, săptămâna aceasta, de Universitatea Dunărea de Jos din Galați (UDJG), s-a încheiat vineri, 9 octombrie, la ora 12,00, în sala Aula Magna, din strada Domnească nr.111.cu acordarea premiilor.
Anul acesta, Grupul de firme APAN din Brăila a oferit un număr de opt joburi part-time studenților de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, prin care își manifestă deschiderea spre a le oferi posibilitatea de a învăța, de a face practică, de a elabora lucrarea de licență și de a se pregăti pentru un job full time în domeniile IT, mecanică, finanțe și marketing. Totodată, Grupul de firme APAN oferă și un premiu de 1.000 de lei pentru o invenție participantă la salon. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc vineri, la ora 12.00, în sala Aula Magna, din strada Domnească nr.111.
La această ediția a fost decernat și un premiu special pentru „Cel mai tânăr inventator”. Premiul a fost obținut de o echipă formată din doi elevi de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” – Răzvan Neacșu (clasa a XI-a) și Adrian Cristian Dinu (clasa a X-a), care a uimit juriul cu un robot cu deplasare mixtă, ce poate fi folosit la prelevarea probelor de sol pentru depistarea pesticidelor.
Această reuşită este o continuare a preocupărilor sub coordonarea tehnică a d-lui Conf. Dr. Ing. Petru DUMITRACHE a celor trei membri ai ASTRO Lab Team Brăila, Răzvan NEACȘU, Irina TERENTE și Adrian DINU, elevi ai Colegiului Național ”Nicolae Bălcescu” din Brăila, care în cursul lunii august a.c. au realizat un mini-rover autonom de explorare și transmitere informații de mediu controlat wireless. Acest mini-rover, echipat cu 8 senzori (CO, H2, CH4, forță, presiune atmosferică, umiditate, temperatură, lumină) și cu o microcameră de 5 MP cu transmisie de imagine în timp real, a participat în luna septembrie la un concurs național de robotică unde a ocupat un meritoriu loc 5 din 10, înaintea altor echipaje care au pregătit acest concurs cu cel puțin jumătate de an înainte.
Răzvan Neacșu este elev în clasa a XI-a, având rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Fizică, unde a obținut o medalie de aur și una de argint, cât și la Olimpiada Națională de Matematica, fiind premiat cu doua medalii de bronz. Pe lângă pasiunea sa față de cele două științe, el își manifesta performanțele și la concursuri interjudețene și naționale de informatică precum PROSOFT@NT, unde a obținut premiul III, cât și la concursul InfoEducație. Dorința de a acumula cat mai multe cunoștințe si experiență l-a determinat sa participe la acest concurs de Rovere.
Dinu Adrian este elev in clasa a X-a și iese în evidență prin rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Fizică, cumulând o medalie de bronz și două medalii de argint, cât și la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizica, unde a obținut o medalie de bronz. El este pasionat de știință, observarea cerului nocturn și fotografie, dorind ca pe viitor să lucreze în domeniul cercetării științifice. Cei doi au participat anul acesta cu echipa AstroLab, din care mai face parte și Irina Terente, la Competiţia Naţională de Rovere Exo-RO, sub îndrumarea profesoarei Aurelia Stroe.
Medalii de aur au fost decernate următorilor: Nicolae Țăran, de la Institutul Științifico Practic de Horticultură și Tehnologia Alimentelor din Republica Moldova, invenția fiind „appreciation method for secondary fermentation capacity of yeast strain for the production of red sparkling wine”), Ionel Chirică, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați (pentru invenția „Damping Characteristics estimation of the magnetorheological elastomers”), de Marin Florin Bogdan, tot de la universitatea gălățeană, pentru invenția „method and equipment for automated arresting system of landing geaor of rescue helipoters”, de Neculai Seghedin, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, pentru invenția „Dispozitiv pentru măsurarea forțelor de frecare fir-bracket din aparatele ortodontice” și de Răzvan Tudor Roșculeț, tot de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, pentru invenția „celulă activă pentru măsurarea rezistivității electrice a compozitelor polimerice nanostructurate”.
Medalii de argint au obținut: Dorel Neacșu (II Neacșu Dorel), cu invenția „jgheab rezistent la acțiunea zăpezii și la înfundarea cu materiale străine”, Ștefan Manea, de la Hofigal Import-Export, pentru invenția „anti-burns gel and its obtaining procedure”, Iulean Horneț, de la Ecohorneț, cu invenția „instalație și un procedeu de distribuție simultană a energiei termice de la un arzător cu peleți prin trei surse diferite către destinații multiple”, de Janna Cropotova, de la Institutul Științifico Practic de Horticultură și Tehnologia Alimentelor din Republica Moldova, pentru invenția „umplutură termostabilă pentru produsele de panificaţie” și de Gheorghe Gurău, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, pentru invenția „element multifuncțional cu deplasare axială auto-adaptivă dintr-un aliaj Fe-Mn-Si-Cr cu memoria formei”.
Medalia de bronz a fost decernată următorilor: Muircea Bernic, Universitatea Tehnică a Moldovei, pentru invenția „frutis and vegetables dryer using energy source based on agricultural wastes”, Alexandra Ciloci – Institutul de Microbiologie și Biotehnologie al Academiei de Științe a Moldovei, pentru invenția „mediu nutritiv pentru cultivarea tulpinii de fungi Fusarium gibbosum CNMN FD 12”, Valentin Zichil, de la Universitatea Vasile Alecsandri – Bacău, pentru invenția „tehnologii ecologice și economice pentru prelucrarea tablelor metalice folosite la realizarea blindajelor”, Liana Teodora Dinică, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, pentru invenția „cosmetice pe bază de nămol de la Lacul Sărat” și de Olga Milagatiev, de la Institutul Științifico Practic de Horticultură și Tehnologia Alimentelor din Republica Moldova, pentru invenția „fruit, berry and vegetable condiment”.