Vineri, 17 aprilie a.c., a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Brăila în care pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de hotărâre privind reorganizarea POLIȚIEI LOCALE BRĂILA, modificarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru instituția publică. La începutul ședinței toți cei 23 de consilieri în funcţie, au fost prezenți la ședință. Precizăm faptul că domnii consilieri: Boșneag Sorin – Eugen, Goanță Adrian – Mihai, Ioan Cristian – Laurențiu, Pătărlăgeanu Valentin și Vărzaru Dan – Andrei, au participat online la ședință, prin conectare la platforma de videoconferință, ZOOM.
Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi „pentru” și 1 „abținere” (consilierul SOS România, Ionel Alexandru), pentru că la votul pentru acest proiect consilierul PSD Boșneag Sorin – Eugen s-a deconectat de la platforma ZOOM.
Prin acest proiect de hotărâre s-a aprobat reducerea unui număr total de 31 de posturi vacante din cadrul serviciilor de ordine publică, intervenție, circulație, dispecerat și financiar – contabilitate, incluzând funcții de execuție și de conducere, precum și personal contractual, precum și desființarea postului de natură contractuală de referent de specialitate vacant și înființarea unei funcții publice de execuție de inspector, clasa l, grad profesional principal în cadrul Serviciului Juridic, Resurse Umane, Relații Publice, Inspecție în Construcții și Protecția Mediului, Compartimentul Relații Publice și Secretariat pentru asigurarea unei gestionari eficiente a solicitărilor de informații de interes public.
De asemenea, s-a aprobat reorganizarea Serviciului 4 Ordine Publică prin desființarea postului vacant de Șef Serviciu și redistribuirea funcțiilor publice de polițist local ocupate către Serviciile 1, 2 și 3 Ordine Publică, în funcție de necesitățile operative ale acestora.
În urma reorganizării propuse, Poliția Locală Brăila se va încadra în cele 155 de posturi stabilite ca număr maxim, pentru anul 2026, astfel:
Funcții publice de conducere: 10 din care 5 ocupate
Funcții publice de execuție: 122 din care 116 ocupate
Funcții de natură contractuală: 23 din care 22 ocupate
