În ultimele 24 ore, subunitățile inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru limitarea și lichidarea a două incendii, un accident auto și 12 cazuri medicale.
Luni, 1 februarie, la ora 14.55, Garda de intervenție Însurăței a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare a intervenit la un accident rutier pe DE 584, la ieșire din localitatea Însurăței. Conducătorul auto a fost scos din autoturismul avariat și predat unui echipaj de pe ambulanța SAJ prezent la locul accidentului.
Ieri seara, la ora 21.40, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuința de pe raza localității Cazasu. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat de funingine. A ars funinginea din coșul de fum, reușindu-se limitarea propagării incendiului.
Tot ieri, la ora 22.00, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o locuință din satul Valea Cânepii, comuna Unirea. Au ars două camere de locuit cu bunurile din interior și cca. 30 mp de acoperiș.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost jarul cazut din sobă pe materiale combustibile. În momentul ajungerii echipajelor la fața locului incendiul se manifesta generalizat pe suprafața celor două camere și acoperiș. În urma incendiuluiproprietarul, în vârstă de 79 de ani a fost găsit decedat.
Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în cursul zilei de ieri în sprijinul a 12 persoane din municipiu Brăila și localități din județ pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.