Joi, 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Însurăței și Făurei, au desfășurat o acțiune, pe principalele artere de circulație din municipiul Brăila și pe drumurile naționale, în vederea prevenirii și combaterii nerespectării regimului legal de viteză.
Acțiunea s-a derulat în intervalul orar 15:00–21:00 și a vizat, în principal, depistarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză, precum și sancționarea altor abateri la regimul rutier, în scopul creșterii siguranței pe drumurile publice.
Astfel, au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 47.000 de lei, dintre care: 72 pentru depășirea regimului legal de viteză, 5 pentru neportul centurii de siguranță, două pentru depășiri neregulamentare, una pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului, una pentru nerespectarea regulilor privind oprirea, 6 pentru alte abateri și o sancțiune a fost aplicată conform Legii nr. 132/2017, fiind retras certificatul de înmatriculare, pentru lipsa asigurării RCA.
De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, două pentru depășiri neregulamentare și unul pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte limitele legale de viteză, să adopte un comportament preventiv și responsabil și să contribuie la reducerea riscului rutier.



