La data de 19 iunie a.c., poliţiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Biroul Ordine Publică, Biroul Investigații Criminale, Biroul Proximitate, Biroul Rutier, împreună cu luptători de intervenţie rapidă din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Brăila, lucrători din cadrul Biroului pentru Imigrări Brăila, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au acționat pentru prevenirea actelor și faptelor antisociale săvârșite cu violență în mediul stradal, pe raza municipiului Brăila.

În intervalul orar 21:00-01:00, polițiștii au acționat desfășurând activități, inclusiv prin constituirea de filtre organizate, pentru a preveni comiterea de infracțiuni cu violență, de natură să aducă atingere ordinii și siguranței publice, precum și pentru prevenirea accidentelor și reducerea indisciplinei în trafic, în mediul urban.

Cu această ocazie au legitimat 105 persoane, au verificat 59 de autovehicule și au testat cu aparatul etilotest un număr de 35 de conducători auto. De asemenea au fost verificate un număr de 6 unități de cazare de pe raza municipiului Brăila, cu această ocazie fiind instruit personalul receptioner despre prevederile H.G. nr. 237/2001 Mod., privind accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice.

Totodată au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.300 de lei, dintre care 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind unele măsuri pebtru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prevăzute de Legea 55/2020, 9 sancțiuni pentru nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice, prevăzute de O.U.G. 195/2002. de asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor.

Activitatea a avut un caracter preventiv, pentru crearea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și respectarea prevederilor legale în contextul epidemiologic actual.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •