În perioada 05/06.03.2021 și 06/07.03.2021, poliţiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Poliției Municipiului Brăila- Biroul Ordine Publică, Poliției Orașului Ianca, Poliției Orașului Făurei și Poliției Orașului Însurăței, precum și secțiilor de poliție rurală au acționat pe raza județului Brăila, pentru combaterea faptelor ilegale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

Polițiștii au acționat în intervalul orar 22.00-06:00, ocazie cu care au verificat 161 de unități economice asigurate cu pază și au verificat și instruit 182 de agenți de securitate.

Totodată au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 33 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind contravențiile prevăzute de Legea 333/2003, și 1 pentru nerespectarea normelor prevăzute de H.G. 301/2012.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •