Liberalii brăileni s-au reunit astăzi în ședință a Colegiului Director Județean pentru a le fi prezentată moțiunea cu care Florin Cîțu candidează la Congresul PNL din 25 septembrie. Chiar dacă premierul nu a fost prezent să-și susțină moțiunea în fața membrilor CDJ brăila, aceasta a fost prezentată de 4 dintre susținătorii acestuia, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, Ciprian Pandea, președintele filialei PNL Călărași, George-Cristian Tuță, deputat de Ilfov și chestor al Camerei Deputaților și Claudia Benchescu, de la PNL Sector 3.
După ce au votat, pe 25 august, moțiunea cu care Ludovic Orban candidează la conducerea PNL, vineri, 17 septembrie, liberalii brăileni votat moțiuneai premierului Florin Cîțu. În ședința CDJ de vineri s-a aprobat și lista cu cei 67 delegați ai PNL Brăila care vor participa la Congresul din 25 septembrie. Popa a spus că de la Brăila va mai participa la Congres și secretarul de stat Cătălin Boboc, căruia filiala tocmai ce i-a retras sprijinul politic, care este delegat de drept, fiind președintele Comisiei de statut al PNL.
Votul de susținere a moțiunii lui Cîțu vine în contradicție cu declarațiile liderilor PNL Brăila de susținere fără echivoc a lui Orban, dar primele semne au fost date de revenirea la conducerea ISJ Brăila a liderului organizației municipale, Cătălin Canciu, la doar două luni după ce a fost demis de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Când a fost demis, Cătălin Canciu a spus că PSD-iștii din PNL l-au demis din funcție.
La ședința CDJ au dost prezenți 43 de membri, dintre care doar 7 dintre primarii liberali. Pentru moțiunea prim-ministrului Florin Cîțu au fost 38 de voturi valabil exprimate, din care 26 au fost ”pentru” iar 12 ”împotrivă”.
Potrivit lui Alexandru Popa, faptul că la Brăila s-au votat ambele moțiuni ale candidaților nu este o premieră, acest lucru întâmplându-se și în alte filiale, acest vot nefiind altceva decât acordul organizației pentru ca moțiunea să fie prezentată la Congres. Conform statutului fiecare moțiune trebuie să aibă cel puțin 10 filiale care să o susțină. Popa a afirmat delegații de la Brăila nu vor fi constrânși să voteze cu o moțiune sau cu alta, chiar dacă el personal rămâne fidel lui Ludovic Orban, căruia i-a promis că-l susține încă dinainte ca Florin Cîțu să-și anunțe candidatura.
Moțiunea lui Ludovic Orban s-a votat pe 25 august, când acesta a fost personal la Brăila, să-și prezinte moțiunea. Atunci au fost 55 de delegați prezenți, din care 52 au fost ”pentru” moțiunea lui Orban și 2 ”împotrivă”.
Deputatul Alexandru Popa a afirmat că va candida la Consiliul Național, când se va alege echipa din spatele președintelui ales la Congres, la o funcția de membru în Biroul Executiv Central.