În perioada 23–26 octombrie 2025, în Serbia, s-a desfășurat Campionatul European de Karate Tradițional ITKF, o competiție de prestigiu care a reunit cei mai valoroși sportivi ai continentului.
Brăila a fost reprezentată cu succes, printre performerii delegației numărându-se sportiva Ioana Radu, legitimată la A.C.S. Sportul Chiscani.
Sportiva din Chiscani a avut un parcurs remarcabil, reușind să obțină locul I la proba de kumite individual Seniori și locul III la kumite echipe Seniori. Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât anul 2025 marchează prima participare a Ioanei la categoria Seniori, după ce anterior a cucerit titlul de campioană națională la București.
Succesul Ioanei Radu reprezintă rodul muncii și perseverenței și pregătire intensă sub îndrumarea antrenorului Daniel Mihai Daniel, el însuși originar din Chiscani, promotor dedicat al karatelui tradițional și coordonator al performanței sportive la juniori în cadrul A.C.S. Arashi Do.
Performanța obținută la nivel european confirmă valoarea sportivilor și calitatea activității desfășurate în cadrul A.C.S. Sportul Chiscani.



