Ieri, 24 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Brăila, cu sprijinul I.P.J. Galați, au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza județului Galați, la domiciliile a doi bărbați, în vârstă de 33 și 35 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
În urma activităților desfășurate, la domiciliile bărbaților au fost descoperite 15 perechi de ochelari și 33 de parfumuri contrafăcute.
Bunurile, în valoare de 7.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal.