Actualitate

Pe 6 ianuarie creștinii sărbătoresc Boboteaza

Pe 6 ianuarie creștinii sărbătoresc Boboteaza

Cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului, pe data de 6 ianuarie 2020, Primăria Municipiului Brăila, Arhiepiscopia „Dunării de Jos” Galați și Protoeria Brăila organizează o serie de manifestări dedicate acestui eveniment important pentru toată lumea creștină.

Forțele Navale Române vor lua parte luni, 6 ianuarie, la prima activitate din anul 2020, prin participarea la sărbătorirea Bobotezei, la malul Mării Negre, la Brăila, Constanța, Murfatlar și Tulcea.

La Brăila, după slujba care va începe la ora 8.00, militarii Flotilei Fluviale vor însoți, începând cu ora 09.00, procesiunea care va pleca de la Catedrala Naşterea Domnului pe Calea Călăraşilor spre Esplanada Dunării, unde se va desfăşura slujba de sfințire a Apei celei Mari, de pe Remorcherul Fluvial 310, în jurul orei 12.00.

La Constanța, de la ora 10.30, Muzica Militară a Forțelor Navale și Garda de Onoare vor însoți soborul de preoți din fața Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel până pe faleza Cazinoului. Centrul 39 Scafandri va asigura efectivele necesare și două ambarcațiuni tip Bombard, pentru desfășurarea ceremonialului de bincuvântare și de sfințire a apelor.

În localitatea Murfatlar, începând cu ora 10.30, o echipă de scafandri militari va lua parte la ceremonialul religios, ce se va desfășura la malul Canalului DunăreMarea Neagră, și, conform tradiției, vor recupera Sfânta Cruce din apă.

În municipiul Tulcea, se va organiza tradiţionala procesiune pe faleza Dunării. Preasfinţitul Visarion, episcopul Tulcii, va oficia Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi începand cu ora 9.30, la Catedrala Episcopală din Tulcea, iar la ora 12.00, procesiunea religioasă se va deplasa pe faleza Dunării, unde va fi sfințită apa Dunării.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •