
Update: Anamaria Ioniță a obținut medalia de aur și în proba de 200 metri plat, fiind cronometrată după contestație în timpul de 24.31 secunde, cu 21 de secunde mai bun decât al Anamariei Nesteriuc de la CSA Steaua București. Astfel, bilanțul oficial final al sportivei legitimată la CSM Brăila/CSU Pitești, la campionatele naționale de atletism pentru seniori și tineret a fost de 3 medalii de aur și una de bronz.
După ce sâmbătă a câștigat două medalii de aur, duminică după amiază, Anamaria Ioniță și-a mai trecut în palmeres două medalii de bronz la Campionatele Naționale de atletism pentru seniori și tineret ce s-au desfășurat la Cluj Napoca.
Duminică după amiază, în proba de 200 metri plat, brăileanca a câștigat seria 1, cu timpul de 25.22 secunde, dar în clasamentul final a ocupat locul 3, fiind devansată de timpii realizați de Roxana Ene de la CSU Craiova și Elena Viscun de la Atletic Club Iacris București. Rezultatele manuale de arbitraj în această probă, în seria I, au dat-o pe atleta din Brăila cu timpul de 23.71, rezultat care dacă ar fi fost omologat ar fi adus-o pe sportiva legitimată la CSM Brăila/CSU Pitești, pe primul loc și în această probă. Atât Anamaria Ioniță, cât și Anamaria Nesteriuc și Camelia Gal, clasate pe locurile 2, respectiv 3 în seria I, care au scos după cronometrul manula timpi mai buni decât primele două din seria II, au depus contestație și au cerut reconometrarea cursei.
În ultima probă feminică a competiției de la Cluj Napoca, cea de ștafetă 4×400 metri plat, Anamaria Ioniță a alergat în ultimul schimb pentru ștafeta celor de la CSU Pitești, terminând pe locul 3. În ultimul schimb al cursei, pentru CSM Craiova a alergat Adelina Pastor, iar pentru CSU Cluj Napoca a alergat Sanda Belgyan, toate trei fiind componente ale ștafetei de 4×400 metri a României, care va participa la Jocurile Olimpice de la Rio.
