Sport

Patru medalii pentru atleții brăileni la naționalele U18

Patru medalii pentru atleții brăileni la naționalele U18

Vineri și sâmbătă (14-15 august 2020), Stadionul „Iolanda Balas Soter” din Bucuresti a găzduit etapa finală a Campionatului Național rezervat juniorilor 2 (U18). Atleții de la LPS Brăila și CSM Brăila s-au întors acasă cu 4 medalii, una de argint și 3 de bronz.

Alexandru Șendrea, pregătit de Irina Roată la CSM Brăila, a câștigat medalia de argint la aceste campionate naționale, în proba de 110 metri garduri, cu timpul de 14.43 secunde. În aceeași probă, Darius Techiu, legitimat la LPS Brăila/CSM Onești, a ratat podiumul pentru o sutime de secundă. denis Buricea, de la LPS Brăila, s-a clasat pe locul 6 în finala probei de 110 metri garduri.

În proba de 100 metri garduri fete, Cosmina Denisa Balaban, legitimată la LPS Brăila/CSM Onești și pregătită de Fănel Ionescu, a obținut medalia de bronz, cu timpul de 14.53 secunde.

Denis Gabriel Neacșu, pregătit de Irina Roată la CSM Brăila, a realizat un nou record personal în proba de 100 metri plat și a câștigat medalia de bronz, la egalitate de timp cu Matei Ciobotaru de la CSS Ploiești, ambii trecând linia de sosire în 11.57 secunde.

A doua medalie de bronz câștigată de Denis Neacșu a fost în proba de 400 metri garduri, unde a alergat în 57.97 secunde. În aceeași probă, Bogdan Dumitrache, de la CSM Brăila, s-a clasat pe locul 9.

Alexandru Șendrea s-a clasat pe locul 5 în proba de triplusalt, cu 13.13 metri. La 200 metri plat fete, Denisa Balaban s-a clasat pe locul 6.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •