Pe lângă cele 6 transferuri la echipa de senioare, dintre care 5 străine și o româncă, conducerea clubului HC Dunărea Brăila a anunțat că din sezonul 2025-2026 din lotul echipei de senioare vor face parte și 4 handbaliste care în sezonul precedent au jucat la echipa de tineret, campioană națională pentru a doua și ultima oară pentru că acest campionat a fost desființat de FRH printr-o decizie a Consiliului de Administrație.
Astfel, lotului echipei de senioare li se vor alătura portarii Ana Maria Cristea și Andreea Cristina Pisiceanu, extrema Daria Florentina Mihăilă și interul Ana Maria Gavrilă.
Ana Maria Cristea, este născută în Brașov, pe 12 octombrie 2004. În sezonul regulat al campionatului național de tineret ea a jucat în 17 meciuri, în care a avut 94 de intervenții, din 265 de aruncări la poartă. La turneul final a apărat în 3 meciuri și a avut 25 de intervenții din 61 de aruncări la poarta apărată de ea. În sezonul 2024-2025 ea a fost trecută și pe lista de jucătoare a HC Dunărea Brăila pentru EHF European League.
Andreea Cristina Pisiceanu, este născută la București, pe 9 mai 2006, și a jucat la junioarele celor de la Rapid București până să vină la Brăila. În sezonul regulat a fost portarul care a avut cel mai bun procent de intervenții, în 18 meciuri jucate a avut 117 intervenții, din 328 de aruncări, iar la turneul final în cele 3 meciuri în care a jucat a avut doar 4 intervenții din 32 de aruncări la poarta sa.
Daria Florentina Mihăilă, născută în constanța, la 5 octombrie 2006, joacă pe postul de extremă stânga. În sezonul regulat a marcat 102 goluri și a avut 9 recuperări defensive. La turneul final a marcat 12 goluri în cele 3 meciuri.
Ana Maria Gavrilă, născută pe 16 septembrie 2006, la Brăila, joacă pe postul de inter dreapta. În sezonul regulat al campionatului de tineret a marcat 77 de goluri, ia la turneul final a marcat 10 goluri. Atât ea, cât și Daria Mihăilă, au fost pe lista EHF în sezonul 2024-2025.