Politica

Parlamentarii PNL cer demiterea managerului Spitalului Județean Brăila, Delia Râșnoveanu

Parlamentarii PNL cer demiterea managerului Spitalului Județean Brăila, Delia Râșnoveanu

Incompetență și amatorism, așa s-ar putea rezuma modul în care este condus Spitalul Județean de Urgență (S.J.U.) Brăila, spun parlamentarii Antoneta Ioniță și Vasile Varga.

Cei doi parlamentari liberali susțin că asistăm de câțiva ani la un management defectuos pe care PSD refuză să îl constate și să îl schimbe.

De situația de la Spitalul județean, instituție aflată în coordonarea Consiliului Județean Brăila, se fac vinovați toți cei care insistă să o mențină în funcție pe Delia Râșnoveanu, un manager ”de nota 6”, după cum a constatat chiar fostul ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea. Dezastrul de la Spitalul Județean Brăila a fost semnalat în nenumărate rânduri de pacienți, de aparținători, de medici și de asistente, de Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila, a cărui  implicare în prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus a limitat proporțiile unui posibil dezastru. În ciua tuturor acestor semnale, Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean, și conducerea PSD Brăila s-au încăpățânat să o protejeze pe Delia Râșnoveanu” spun cei doi depurtați ai PNL Brăila într-un comunicat de presă.

Deputații Ioniță și Varga amintesc faptul că proasta gestionare a spitalului, crizele de medicamente și materiale sanitare, nemulțumirea personalului și a pacienților au culminat, în anul 2019, cu un control al Direcției de Sănătate Publică Galați, care a constatat că toate încăperile Unității de Primiri Urgențe (UPU) sunt insalubre, că saloanele pentru pacienți au pavimentele, tâmplăriile și pereții deteriorați, că prin plafoane se infiltrează apa, iar la toalete faianța este căzută, că nu existau nici măcar frigidere omologate pentru depozitarea produselor sangvine.

Am solicitat ca, în baza raportului realizat de specialiști ai DSP Galați, doamna Delia Râșnoveanu să fie demisă. PSD a făcut din nou scut în jurul ei! Sub umbrela PSD, faptele de arme ale Deliei Râșnoveanu au continuat, inclusiv în perioada crizei sanitare provocate de pandemia COVID 19. Deși medic epidemiolog, Delia Râșnoveanu a plecat în Serbia chiar la începutul crizei, când activitatea din spital trebuia organizată. De altfel, în aceste ultime două luni, n-a reacționat niciodată ca un manager responsabil și implicat, nici măcar atunci când asistentul șef de la Corpul B al Spitalului Județean a călcat în picioare normele de combatere a COVID-19” spune Antoneta Ioniță.

Ioniță spune că Delia Râșnoveanu a refuzat ca Spitalul Județean Brăila să primească un aparat de testare PCR-Real Time cu bani de la Ministerul Sănătății și nu a trimis documentele necesare, nici măcar o solicitare în acest sens.

Un aparat PCR a ajuns la spital, însă, prin grija unor sponsori și fără nicio contribuție din partea managerului, care nu a trimis la școlarizare personal pentru deservirea acestuia. Cu alte cuvinte, aparatul este nefuncțional, brăilenii nu pot beneficia de analize, pentru că Delia Râșnoveanu și-a demonstrat din nou incompetența” spune deputatul Vasile Varga.

Cei doi parlamentari PNL de Brăila spun că după acest lung șir de erori manageriale și pentru că pacienții brăileni au nevoie de un spital județean funcțional și sigur, PSD nu mai poate întârzia demiterea managerului Delia Rășnoveanu. În opinia acestora ar fi un gest firesc, care să demonstreze că PSD nu a transformat pandemia în campanie electorală și că se gândesc la oameni și la suferința lor mai mult decât la propriile interese.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •