Pe 16 aprilie se împlinesc 90 de ani de la moartea scriitorului Panait Istrati, iar Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare intitulată „Panait Istrati – omul revoltat și artistul vagabond”. Expoziția se poate vizita la Secția de Împrumut carte pentru adulți în perioada 16 – 22 aprilie 2025 și este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.
Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi. Panait Istrati a fost supranumit scriitorul vagabond, scriitorul zugrav, scriitorul fără şcoală sau „haimanaua autodidact”. A avut doar patru clase şi „paisprezece meserii lipsite de intelectualitate”, aşa cum îl descrie Eugen Lovinescu. Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderenţă făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul „Hotel Regina” în revista „România muncitoare”. Între 1910-1912 îşi publică, în aceeaşi revistă, primele povestiri: „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează şi la alte ziare: „Viaţa socială”, „Dimineaţa”, „Adevărul” etc. Povestirea „Chira Chiralina” a fost publicată în 1923, cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: „Ciulinii Bărăganului”, „Les récits d’Adrien Zograffi” (Povestile lui Adrian Zograffi). În 1927 a vizitat Moscova şi Kiev (şi a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlneşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menţiona mai târziu în romanul său „Zorba Grecul”). În 1930 se reîntoarce definitiv în ţară. Aici publică în 1933 eseul „L’homme qui n’adhère à rien”, în care se conturează atitudinea sa în privinţa independenţei. Chintesenţa acestui eseu îi atrage vehemente contestări. A fost tratat de T.B.C. în Franţa la Nisa şi apoi a revenit la Bucureşti. Izolat, singur şi bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret.
Panait Istrati s-a născut la Brăila, pe 22 august 1884, fiind al doilea copil nelegitim al Joiţei Istrate si al precupeţului grec Gheorghios Valsamis. Copilăria lui Panait Istrati a stat sub semnul neajunsurilor şi al sărăciei. A fost crescut la bunica din Baldovineşti, alături de unchii Anghel şi Dumitru. Şcoala primară a urmat-o la Brăila, unde a făcut doar patru clase. A abandonat şcoala în 1896 şi a început să lucreze. De-a lungul anilor care au urmat după şcoală, Panait Istrati a fost băiat de prăvălie, ucenic în diverse meserii. A lucrat la Atelierele Docurilor, Pescăriile Statului şi Fabrica de Frânghii. S-a mutat la Bucureşti în 1904 şi a lucrat ca servitor, valet la hotel şi infirmier în spital. Întors în oraşul natal, Panait Istrati a lucrat ca zugrav pentru a-şi câştiga pâinea, a ajuns apoi portar la Constanţa.
În 1907, Panait Istrati a decis să părăsească România şi a făcut-o clandestin. S-a îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Egipt şi, odată ajuns pe meleaguri străine, a cutreierat prin Egipt, Siria si Liban. În străinătate a lucrat tot ca zugrav şi a încercat într-o perioadă să fie actor figurant. Mulţi ani la rând, între 1908-1913, viaţa lui Istrati s-a scurs între România şi Egipt, în ambele ţări câştigându-şi existenţa ca zugrav. Între timp a continuat să publice articole în ziare. În România şi-a deschis o crescătorie de porci, afacere care nu a durat decât câţiva ani. În 1916, la scurtă vreme după intrarea României în război, închide crescătoria si pleacă în Elveţia, unde lucrează tot ca zugrav. În 1913 a ajuns la Paris, a învăţat limba franceză din dicţionar, fără profesor şi fără cursuri, o vreme dormind pe străzi.
Zugravul Panait Istrati a ajuns să fie publicat în Franţa în 1920 în revista franceză ”La Feuille”. Se mută la Nisa şi viaţa ajunge într-un punct în care cel care colindase lumea întreagă, dornic de explorare, se declară învins şi vrea să-şi pună capăt zilelor: „Astăzi începe anul 1921, dar pentru alţii. Pentru mine este începutul sfârşitului. Este oare nevoie să te explici atunci când te hotărăşti să părăşeşti lumea asta?”, a scris Panait Istrati în ceea ce a intenţionat să fie biletul său de sinucigaş trimis lui Romain Rolland. Panait Istrati nu s-a sinucis şi a continuat să scrie la îndemnul lui Romain Rolland. Povestirea „Chira Chiralina” a fost publicată în 1923 cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland. A cucerit publicul francez care l-a considerat un scriitor român, în vreme ce în România a fost considerat, la vremea respectivă, autor francez. Panait Istrati s-a întors definitiv în România în 1930. Bolnav de TBC, s-a tratat la Nisa şi a revenit în Bucureşti unde a murit, pe 16 aprilie 1935, singur, izolat şi sărac, la Sanatoriul Filaret.
„În urma lui rămâne harul inegalabil de povestitor cu care a adus la suprafață o umanitate eternă în datele ei esențiale. A fost fascinat de omul de dincolo de timp și ne-a fascinat, la rândul lui, povestindu-l. Emoția a fost vehiculul de care s-a folosit. Umanismul lui primitiv și adânc nu l-a părăsit în nicio împrejurare. Nu s-a întors niciodată împotriva omului, deși ar fi avut de ce. Compasiunea și fraternitatea au fost sentimentele lui cele mai puternice. Nu l-au părăsit niciodată.” – scrie Stelian Tănase în volumul „Viața lui Panait Istrati” publicat în 2024.