Silviu Mares 24 septembrie 2020

Ovidiu Nechita, candidat independent la funcția de președinte al CJ Brăila, dar și pentru un loc de consilier județean, îi îndeamnă pe brăileni să voteze adevărații liberali, cei care au convingeri liberale.

Nechita a spus că mulți dintre cei care candidează la Consiliul Județean nici nu știu ce se întâmplă de fapt la Consiliul Județean. Acesta a spus că multe din numele aflate pe listele de candidați ai partidelor, sunt necunoscuți în rândul alegătorilor. Candidat independent, Ovidiu Nechita este unul dintre cei mai cunoscuți consilieri județeni din actualul mandat, în special pentru luările sale de poziție din ședințele Consiliului Județean.

Ovidiu Nechita a spus că dacă i-ar ruga pe cetățenii de pe stradă să spună trei nume de pe lista PNL, cu excepția primilor 3, nu crede că vor persoane care vor putea să facă astfel de nominalizări.

Sunt de acord ca tineretul, pentru că majoritatea care sunt de la locul 3 în jos sunt tineri, dar acești tineri trebuiau să vină alături de noi la ședințele de Consiliu Județean, și cu bune și cu rele. În momentul ăsta ei preluau ștafeta și mergeau mai departe. Dar în momentul ăsta sunt mulți oameni care nu se regăsesc acolo nu știu cu ce se mănâncă și sunt mulți oameni care veți vedea, că vor renunța. Sunt mulți care vin doar să pozeze” a spus Nechita, referindu-se la listele de consilieri ai PNL.

Comentarii