
Ordonanța de urgență 55/2014 care permite migrația politică a aleșilor locali nu a trecut la vot în plenul Camerei Deputaților. OUG 55/2014 a fost supusă votului final în ședința de miercuri, dar nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. Astfel, s-au înregistrat 195 de voturi „pentru”, 109 voturi „împotrivă” și 21 de abțineri.
Pentru ca ordonanța să treacă era nevoie de jumătate +1 din numărul total al deputaților, fiind nevoie de 202 voturi pentru ca ea să fie adoptată. Dintre partidele aflate în coaliția de guvernare UDMR s-a abținut de la vot, dar deputații PSD+UNPR+PC-PLR nu s-au mobilizat suficient să asigure numărul necesar de voturi.
La acest moment grupul PSD+UNPR numără 188 deputați, iar grupul PC-PLR numără 35 de deputați, adică un total de 223 deputați, la care se adaugă cei ai minorităților naționale, altele decât cea maghiară.
Camera Deputaților este prima cameră sesizată cu acest act normativ, Senatul fiind forul decizional. La Senat, PSD+UNPR+PC-PLR au un număr de 92 de senatori, dintr-un total de 170 de senatori.
OUG 55/2014 este în vigoare din 2 septembrie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta permite aleșilor locali ca, într-un termen de 45 de zile, să-și schimbe partidul fără a-și pierde mandatul.